D’ale Restartului-confesiuni

A sosit trenul. Îţi îndrepţi spatele şi urci, târându-ţi bagajele dupa tine. Zâmbeşti. E timpul să părăseşti realitatea. Ştii, e acel  moment când eşti doar tu, artistul cu o bucăţică din tine, scena şi luminile reflectoarelor. Brusc nu te mai deranjează nici spectatorul ăla care-ţi  şopteşte comentarii inutile la ureche. Parcă nu mai există nimic în jur. Stai sub plapuma ta de întuneric şi priveşti ce ţi-e dat să vezi. Priveşti şi asculţi cu sufletul la gură şi-ţi zici “Da, mă, am făcut şi eu asta!” . Şi subit te vezi pe tine însuţi de acu’ câţiva ani, undeva pe un fundal negru, iar în prim plan urmăreşti captivat actorul care joacă cu atâta patos bucăţica aia din trecutul tău. Şi le compari şi le analizezi şi le buchiseşti şi realizezi că nu eşti singur. Îţi arunci la gunoi toate măştile ce le foloseai ca scut. Laşi garda jos şi accepţi că eşti fragil. Pentru că omul este fragil. Eşti atât de împăcat cu ideea asta încât, la sfârşit, când te trezeşte ropotul de aplauze, începi să zâmbeşti nătâng şi realizezi cât e de faină viaţa şi cât sunt de frumoşi oamenii.

Felicitări, Reciproca! Felicitări, Reactor!

Mic P.S.: “Ştii cum se numeşte un cioban fără oaia lui? ….. OAIERLESS!”

happy wheels

Distribuie și ajută-ne să ajungem la cât mai mulți tineri!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *