Olimpia Satu Mare, la prima victorie din actualul sezon de Liga a 2-a, scor 3-1 cu Şoimii Pâncota

Olimpia Satu Mare s-a impus sâmbătă, 20 septembrie, fără mari emoţii în faţa Şoimilor Pâncota, echipă nou-promovată în eşalonul secund, în etapa a IV-a a Seriei a II-a, Liga a II-a. Reuşitele sătmărenilor au fost semnate de Bujor în minutul 51, Iuhas în minutul 57 din lovitură de departajare şi Feier în minutul 66, în timp ce singura zvâcnire a echipei oaspete a fost reuşita lui Sălăjan din minutul 30. Astfel, sătmărenii cedează ultima poziţie a clasamentului celor de la FC Bihor, evoluţia acestora nefiind, însă, foarte convingătoare, în ciuda obţinerii primelor trei puncte ale actualului sezon.

Atmosfera de pe stadion înainte de debutul partidei era rigidă, întrucât cele 0 puncte în urma a două deplasări împotriva unor echipe nou-promovate, FC Caransebeş şi Fortuna Poiana Câmpina, nu puteau să le ofere suporterilor sătmăreni motive de bucurie înaintea acestui meci capital pentru antrenorul Bodea. Actualul staff tehnic, în frunte cu antrenorul Cosmin Bodea, era criticat pentru lipsa rezultatelor, fiind unul dintre cele mai nereuşite starturi de sezon din ultimii 20 de ani.

Primele minute ale partidei arătau o dorinţă de victorie de partea ambelor echipe, jocul fiind unul fără menajamente sau tatonări, astfel că încă din minutul 3 Şoimii Pâncota erau foarte aproape „să-şi arate colţii” la ocazia monumentală a lui Sălăjan care, rămas singur cu portarul Anca-Trip, nu a avut stăpânirea de sine necesară şi a şutat previzibil, portarul sătmărenilor apărând această execuţie în doi timpi. După ce jucătorii Olimpiei respirau uşuraţi, reuşind să scoată la capăt acest prim moment critic al întâlnirii, aceştia au dat o replică pe măsură în minutul 9. Bujor, ajuns la 14 metri de poarta oaspeţilor, şutează puternic, însă Paşcalău îşi salvează echipa, reuşind să respingă cu piciorul această încercare a atacantului sătmărenilor.

Ocazia din minutul 3 nu avea să fie, însă, singurul moment în care Sălăjan ieşea la rampă. În minutul 30, după o bâlbâială colectivă a fundaşilor Olimpiei, Sălăjan se dovedeşte a fi mai inspirat şi totodată mai calm la finalizare, lăsându-l de această dată pe Anca-Trip fără reacţie după un şut de la 12 metri plasat ideal la colţul scurt. Gavrilescu s-a văzut nevoit să părăsească terenul mai devreme în urma unei ciocniri cu Huţanu, mijlocaşul galben-albaştrilor având nevoie de îngrijiri medicale, sângerările sale la cap fiind mai mult decât îngrijorătoare. Acesta i-a lăsat în minutul 41 locul său pe teren lui Burlacu, Bodea efectuând această schimbare obligat de împrejurări.

La pauză, una dintre cele două galerii ale galben-albaştrilor a ajuns la capătul răbdării, părăsind stadionul după afişarea unui banner cu un mesaj care era pe cât de simplu, pe atât de la obiect: “Felicitări. Am plecat la bar”. Spectatorii au cerut şi ei în mod vehement demisia antrenorului Cosmin Bodea, când acesta se îndrepta spre vestiare.

Repriza a doua urma să aibă o cu totul altă desfăşurare a ostilităţilor, Olimpia fiind echipa mai prezentă în careul advers, mai motivată după ieşirea de la vestiare de rezultatul nefavorabil. În minutul 51 Bujor aduce egalarea pentru echipa gazdă, după ce fructifică oarecum norocos o centrare a lui Munteanu, portarul oaspeţilor fiind surprins de traiectoria căpătată de balon la această fază.

La doar 6 minute de la golul egalizator, spectatorii au avut pentru prima oară în această partidă motive să exulte. Cosmin Iuhas reuşea să transforme cu sânge rece un penalty acordat pentru un henţ în careu, şutul său în partea dreaptă dându-le jucătorilor, dar nu numai, speranţa unei victorii care, la pauză, părea să fie de domeniul fantasticului.

În minutul 65 Apostu, fără mari realizări în această partidă şi destul de şters, îi lăsa locul pe teren lui Feier. Acesta, la doar 30 de secunde de la intrarea sa pe gazon, risipeşte orice emoţie în privinţa victoriei, marcând din careu după un şut din foarfecă spectaculos, dar şi eficient. Până la final nu au mai existat ocazii notabile, Olimpia adjudecându-şi primele puncte din actuala ediţie de campionat şi izbutind, în acelaşi timp, să marcheze primele goluri. Sperăm ca acesta să fie doar începutul unei revitalizări a formaţiei sătmărene, după ezitările din primele etape.

În etapa următoare, Olimpia se va deplasa la Mioveni, echipă pe care a învins-o de două ori din tot atâtea întâlniri în playout-ul sezonului precedent.

Olimpia Satu Mare: Anca-Trip – D. Muntean, Bălău, M. Ioniţă, Iuhas – Gavrilescu (Burlacu 41’), Schwarzkopf, Bic, Laso (Villand 61’) – Apostu (Feier 65’), Bujor
Şoimii Pâncota: Paşcalău – Maghici, Ugocian, C. Suciu, Vitu – Issa Tiaw, Cuedean, Huţanu (Dubeştean 61’), Monac – Sălăjan, Staicu (Lung 75’)

happy wheels

Distribuie și ajută-ne să ajungem la cât mai mulți tineri!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *