Simona Halep a învins-o pe Andrea Petkovic şi s-a calificat în finala de la Roland Garros!

Simona Halep a reuşit să se califice în finala turneului de la Roland Garros, joi, după ce a învins-o pe Andrea Petkovic în 2 seturi, scor 6-2, 7-6(4), etalând un joc convingător, în special în primul set al partidei, cel de-al doilea fiind unul de luptă, în care Halep a avut câştig de cauză. În urma acestei victorii, românca reeditează în continuare paginile de istorie ale tenisului românesc, aceasta urmând să urce pe locul al treilea mondial după această reuşită, surclasând-o ca număr de puncte WTA pe Agnieszka Radwanska. Simona va juca finala sâmbătă, în faţa Mariei Sharapova.

Parcursul Simonei la Roland Garros a fost ireproşabil, aceasta demonstrând că accidentarea sa de la Roma a fost doar un “foc de paie”, nefiind o problemă medicală gravă. Primul tur de la Roland Garros a fost o misiune facilă pentru româncă, aceasta reuşind să se califice fără mari emoţii în faţa Alisei Kleybanova, locul 87 mondial, cedând doar două game-uri în cele două seturi disputate.

Halep şi-a adjudecat fără drept de apel şi următoarele două dueluri, în faţa tinerei Heather Watson, respectiv în meciul cu Maria-Teresa Torro-Flor, aceasta arătând puţine momente de slăbiciune, erorile neforţate fiind aproape inexistente. Având un backhand în lung de linie impecabil, dar şi alte lovituri greu de anticipat, adversarele sale nu au reuşit să găsească răspuns în faţa româncei, care era dornică de o nouă performanţă majoră.

În optimile de finală, partida împotriva americancei Sloane Stephens avea să fie mai dificilă, mai ales datorită erorilor neforţate mai dese ale Simonei. Stephens era o adversară mai combativă, dorind să nu cedeze atât de uşor şi să îşi valorifice şansa pe cât posibil. Voinţa, însă, nu a fost suficientă pentru aceasta, Halep fiind conştientă de şansa ei, o şansă care a crescut pe parcursul avansării în turneu, ţinând cont că primele trei clasate, Serena Williams, Na Li si Agnieszka Radwanska au fost eliminate în mod surprinzător în primele 3 tururi ale turneului francez. În ciuda unei zile mai nefaste a româncei, aceasta a reuşit să câştige în 2 seturi, scor 6-4, 6-3, datorită jocului excelent prestat pe serviciul adversarei.

În sferturi, Halep s-a impus fără probleme în faţa Svetlanei Kuznetsova, în două seturi identice, scor 6-2. Momentul primordial al partidei s-a consumat în cel de-al doilea game al setului secund, când Simona a destabilizat-o psihic pe adversara sa după ce a câştigat pe propriul serviciu, salvând două şanse de break ale rusoaicei, game-ul fiind unul maraton, de aproape opt minute. Din acel moment, totul a decurs, până la final, în direcţia dorită de Simona, jocul înclinându-se într-o singură direcţie, iar greşelile cele mai frecvente fiind de partea Kuznetsovei.

Semifinala a fost încununarea unui turneu de excepţie, cu evoluţii excelente şi reuşite tehnice demne de admirat. Halep o întâlnea pe Andrea Petkovic, în faţa căreia avea un avantaj la capitolul meciuri directe, învingând-o pe nemţoaică de 3 ori din tot atâtea confruntări în trecut. Speranţele în rândul românilor erau justificate, finala fiind din ce în ce mai aproape, la un singur meci distanţă, iar Simona nu a dezamăgit. Primul set a fost la discreţia româncei, care a câştigat pe serviciul adversarei sale de două ori şi nu i-a oferit acesteia nici o şansă de break, singurul moment dificil fiind acela al închiderii setului în favoarea sa. Petkovic, deşi încerca din răsputeri să prelungească primul act al întâlnirii, a cedat în cele din urmă, la cea de-a patra minge de set a Simonei, care era cu un pas în finală după acest set adjudecat cu scorul de 6-2.

Momentele de cumpănă au apărut în setul secund, când Petkovic, ştiind că nu avea nimic de pierdut, încerca să egaleze situaţia. Erorile Simonei au fost mai dese, în mare parte provocate de nemţoaică, al cărei joc a fost mult mai eficient comparativ cu primul set al întâlnirii. Halep a izbutit să revină în set, deşi a fost condusă cu scorul de 3-1 şi 40-15, valorificându-şi chiar prima minge de break obţinută pe serviciul advers. Cele două jucătoare au mers cap la cap până în tie-break, după game-uri lungi în care backhand-ul Simonei funcţiona la turaţie maximă în momentele cheie, dar şi Petkovic îşi regăsea loviturile care au adus-o în această fază a competiţiei.

Tie-break-ul a fost dificil, iar fiecare punct câştigat o putea aduce pe Halep mai aproape de finala mult dorită. Acest tie-break a fost decis de serviciul româncei, care, greu de returnat, a făcut ca misiunea Andreei Petkovic sa fie aproape imposibilă. De asemenea, plimbarea adversarei sale dintr-un colţ în altul prin forehand, dar mai ales prin backhand s-a dovedit a fi “lozul câştigător” pentru aceasta. Simona a fost jucătoarea mai lucidă, mai agresivă, demonstrând că este la cel mai înalt nivel nu doar la nivel fizic, dar şi psihic, având nevoie de o singură minge de meci pentru a tranşa partida în favoarea sa.

happy wheels

Distribuie și ajută-ne să ajungem la cât mai mulți tineri!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *