Ioana Ducu şi Loredana Roşca, în finala probei de dublu junioare la Roland Garros

Ioana Ducu şi Loredana Roşca s-au calificat vineri, 6 iunie, în finala probei de dublu junioare la Roland Garros, în urma unei victorii reuşite în două seturi identice, scor 6-3, în faţa perechii Naiktha Bains/Tornado Alicia Black, favorite numărul 4, o victorie facilă, dar dătătoare de speranţe în privinţa viitorului tenisului feminin. În finală, acestea vor întâlni perechea americano-cehă Catherine Cartan Bellis/Marketa Vondrusova.

Cea mai dificilă misiune pentru tinerele românce s-a consumat chiar în prima rundă a open-ului francez, cand acestea au întâlnit perechea americană Sofia Kenin/Kaitlyn McCarthy. Deşi au cedat primul set cu scorul de 6-4, Ioana Ducu şi Loredana Roşca au demonstrat că, deşi au pierdut prima bătălie, războiul nu era nici pe departe încheiat. Setul al doilea a înregistrat un scor „în oglindă” faţă de primul, însă de data aceasta în favoarea româncelor. Partida a fost decisă în super-tie-break, care a fost adjudecat de acestea cu scorul de 10-5, care au reuşit să-şi culmineze revenirea cu o calificare în turul al doilea.

În cel de-al doilea tur, confruntarea cu Priscilla Hon/Jil Belen Teichmann, capi de serie numărul 2, a înregistrat o surpriză plăcută, Ducu/Roşca impunându-se fără mari dificultăţi, cu scorul de 6-1, 7-5, chiar dacă în setul secund adversarele româncelor au reuşit să echilibreze schimburile de mingi. În sferturi, Paula Badosa Gibert/Aliona Bolsova Zadoinov nu au avut replică în faţa Ioanei Ducu şi Loredanei Roşca, cele două reuşind să câştige într-o manieră categorică primul set, cu scorul de 6-1, care a avut o desfăşurare similară cu primul set al turului anterior. Junioarele spaniole nu au depus armele, însă s-au văzut învinse în tie-break-ul setului secund cu scorul de 7-3, chiar dacă au fost mult mai eficiente pe serviciul advers în comparaţie cu primul set.

Naiktha Bains/Tornado Alicia Black erau ultimul obstacol în calea finalei pentru românce, acestea dând dovadă de o concentrare exemplară, întrucât de această dată setul al doilea nu a conturat o evoluţie mai convingătoare a adversarelor faţă de primul act, astfel că Ioana Ducu şi Loredana Roşca s-au calificat în finală cu scorul de 6-3, 6-3. Cele două junioare confirmă, în acest fel, că tenisul românesc nu duce lipsă de valori, ci există în continuare talente într-o evidentă ascensiune, care depun eforturi considerabile pentru a reuşi să „defileze” pe marile terenuri ale lumii.

happy wheels

Distribuie și ajută-ne să ajungem la cât mai mulți tineri!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *