Ioana Ducu şi Loredana Roşca au câştigat finala probei de dublu junioare la Roland Garros!

Ioana Ducu şi Ioana Loredana Roşca s-au impus sâmbătă, 7 iunie, în finala probei de dublu junioare de la Roland Garros cu scorul de 6-1, 5-7, 11-9, după o oră si opt minute intense de joc, în duelul acestora cu perechea americano-cehă Catherine Cartan Bellis / Marketa Vondrousova, cap de serie numărul 7. Astfel, acestea le calcă pe urme Irinei Spârlea şi Ruxandrei Dragomir, ultima pereche care s-a impus la Roland Garros-ul junioarelor, în 1990.

Primul set a fost la discreţia româncelor, care au reuşit să profite de fiecare incertitudine a adversarelor, concretizând ambele mingi de break avute. Totul părea să funcţioneze conform planului, însă finala nu avea să fie atât de simplă pe cât s-ar fi crezut după acest prim act al întâlnirii.

Cel de-al doilea set a fost în totalitate diferit faţă de primul, Catherine Cartan Bellis şi Marketa Vondrousova reuşind să echilibreze schimburile de mingi şi să forţeze mai mult eventuale greşeli ale româncelor. În ciuda opoziţiei Ioanei Ducu şi a Loredanei Roşca, super tie-break-ul părea să fie scenariul cel mai plauzibil pentru această partidă, ceea ce s-a şi întâmplat după ce perechea americano-cehă s-a impus cu 7-5 în setul secund.

Super tie-break-ul a fost favorabil româncelor, care au reuşit să se impună cu 11-9 după o luptă extraordinară, în care şi-au păstrat calmul şi luciditatea. Chiar dacă adversarele acestora au reuşit să salveze o minge de meci la scorul de 9-8, Catherine Cartan Bellis şi Marketa Vondrousova nu au mai avut aceeaşi inspiraţie la scorul de 10-9, când cele două reprezentante ale României au putut să răsufle uşurate şi să ridice deasupra capului un trofeu binemeritat.

Evoluţia perechii Ioana Ducu/Ioana Loredana Roşca la această ediţie a Roland Garros-ului este îmbucurătoare, în special datorită faptului că această performanţă a fost realizată chiar în ultimul an de juniorat pentru cele două, acestea urmând să devină senioare începând cu următoarele turnee.

happy wheels

Distribuie și ajută-ne să ajungem la cât mai mulți tineri!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *