Satu Mare are şanse reale să devină capitala Earth Hour după succesul evenimentului cu acelaşi nume

Sâmbătă, 29 martie, în intervalul 20.30-21.30, a avut loc şi în oraşul Satu Mare Ora Pământului, la fel ca în toate oraşele de pe tot mapamondul. Acest eveniment reprezintă cea mai mare manifestare voluntară de mediu din istorie şi presupune stingerea luminilor în mod simbolic pentru a contura preocuparea cetăţenilor pentru mediul înconjurător, dar şi abilitatea de mobilizare a acestora.

Ora Pământului datează din anul 2007 şi îşi are originile în Australia, extinzându-se mai apoi la nivel global, formând în prezent o comunitate de peste 2 miliarde de oameni. În România această manifestare se sărbătoreşte din anul 2009, iar în Satu Mare din 2012.

În anul 2014, Satu Mare a fost înscris în competiţia pentru Capitala Earth Hour, de către voluntarii asociaţiei ACT 4 U. Adjud, Baia Mare, Bistriţa, Botoşani, Brăila, Bucureşti, Craiova, Panciu, Râmnicu Vâlcea, Salonta, Sighişoara şi Tulcea sunt celelalte oraşe înscrise. Câştigătorul va fi anunţat în data de 15 aprilie.

Asociaţia nonguvernamentala ACT 4 U a fost înfiinţată de Alina Perşa, preşedintele actual al organizaţiei, voluntarii fiind coordonaţi de Bianca Durkovics, membrul “cheie” responsabil de activităţile pe care tinerii le întreprind. Bianca, alături de alţi tineri implicaţi, au dus la îndeplinirea cu succes a obiectivelor propuse, ediţia din anul acesta fiind cea mai reuşită de până acum.

După evenimentul Earth Hour am avut ocazia de a sta de vorbă cu Ramona Bratiş, coordonator de voluntari şi Miruna Şoimoşan, membru al Departamentului de Comunicare şi PR, din cadrul ACT 4 U.Am profitat de ocazie şi le-am rugat să ne împărtăşească impresiile lor cu privire la eveniment, dar şi ce însemna să fi voluntar sătmărean.

Ce înseamnă pentru voi ACT 4 U?

Ramona: ACT 4 U înseamnă pentru mine în primul rând educaţie. De când am intrat în „gaşca ACT 4 U”, am luat parte la activităţi care au ajutat mult la dezvoltarea mea personală. Înveţi să fii responsabil, să îţi exprimi ideile cu mai mare uşurinţă, pentru că, fiind voluntar, îţi îmbunătăţeşti modul de a comunica prin socializare. Pe lângă educaţie, ACT 4 U înseamnă prietenie, familiaritate.De câte ori intru pe uşa asociaţiei, mă cuprinde un sentiment minunat, deoarece ştiu că voi întâlni doar oameni frumoşi şi prietenoşi. Suntem ca o familie foarte mare!

Miruna: Pentru mine ACT 4 U înseamnă, mai presus de toate, oameni faini cu care formăm o familie. De când mă aflu în această asociaţie viaţa mea e diferită în sensul bun al cuvântului deoarece am început să am o comunicare mai bună cu prietenii mei şi nu numai! Mă bucur că părerea mea a avut o influenţă mare în luarea unor decizii. În final, ACT 4 U înseamnă şi va însemna mereu o familie şi indiferent când mă voi duce la sediu, voi fi întâmpinată cu braţele deschise.

După cum se ştie, oraşul cu cele mai originale activităţi şi cu un impact mare în comunitate va câştiga titlul de „Capitală Earth Hour”. Care au fost activităţile prin care s-a remarcat oraşul nostru de-a lungul „lunii Earth Hour”?

Ramona: Pentru ediţia de anul acesta, pot să spun că activităţile au fost mult mai diversificate ca în anii trecuţi. Înainte de a ne înscrie în competiţia „Capitală Earth Hour”, ne axăm doar pe ziua de 29 martie. Lucrurile pot să spun că au devenit serioase în momentul înscrierii în competiţie. Ce am făcut în aşa numită” lună Earth Hour”? Am filmat 2 spoturi publicitare, am făcut o şedinţă foto pentru expoziţie tip photo voice, am organizat o campanie de reciclare (electrocasnice, pet-uri, hârtie, baterii), împreună cu liceele N. Steinhardt şi I. Slavici am realizat picturi pe sticlă, desene şi origami pe tema mediului înconjurător, am participat la plantare de frasini în cadrul activităţii „PLANTĂM FAPTE BUNE” şi, în sfârşit, pentru seara de 29 martie am organizat concerte, un mic flashmob pentru deschiderea programului şi nu în ultimul rând am lansat lampioane.

Cum aţi sfătui cetăţenii să protejeze pământul zilnic, nu doar în anumite perioade, cum a fost Luna Earth Hour?

Miruna: Sfatul meu pentru oameni este unul scurt şi la obiect: avem o singură planetă, iar dacă nu o protejăm acum, vom regreta mai târziu. Multe dintre activităţile noastre zilnice care au un anumit nivel de poluare nu sunt neapărat necesare, spre exemplu utilizarea maşinii de câte ori ieşim din casă. Dacă nu este o urgenţă, iar destinaţia este una apropiată, oamenii ar putea să uite puţin de maşini şi să se relaxeze pe biciclete.

 

 

happy wheels

Distribuie și ajută-ne să ajungem la cât mai mulți tineri!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *