Chiforisme

Scund, chel, gras. Proaspăt ras. Se holbează la el însuşi într-o oglindă care stă să cadă de pe  peretele din dreapta uşii. Îşi aranjează cravata. Sub ochişorii de hienă i se schiţă meticulos zâmbetul numărul 27: un rânjet diform ce se zbate să-i dea o tentă de om filantrop.  Se plimbă de ici colo în camera unde este cazat.

-Chiforeeee, deschide, mă, uşa! strigă o voce veselă de după uşă.

Îi deschide uşa agitat: în faţa lui un tip înalt, uscăţiv, de vreo 24 de ani, cu păr lung şi un ditamai cercel de argint în urechea stângă.

-Hei, fraaaa! Zici că facem verzişori azi? întrebă acesta din urmă rumegând o gumă de mestecat.

Chifor, iritat, îl prinde de guler şi îl trage în cameră.

-Nu şi dacă mă faci de râs! Nu uita că oamenii ăştia mă privesc ca pe o divinitate a bunăstării, respectului şi bunului simţ, iar tu vii aici cu animalismele tale strigându-mi numele în tot afurisitu ăsta de hotel!

-Hai, mă, fraaa! Le zici un discurs motivaţional d’ăla de care ştii numai tu de îi faci pe toţi să plângă, îţi iei banii şi ne cărăm, zise tânărul înalt zâmbind grotesc. Grăbeşte-te, oamenii ăia aşteaptă să le luminezi calea, urmă acesta râzând.

-Vin, vin! Mai lasă-mă 2 minute!

Cu două etaje mai jos, într-o sală de conferinţe se îngrămădeau în jur de 200 de oameni ce aşteptau să li se vorbească despre fericire. Îl aşteptau cu sufletul la gură pe nea Chifor, ăl celebru, care apare de atâtea ori la televiziunile naţionale pentru vorbele sale pline de tâlc…ce mai, dă bine pe cameră!

“Dacă ar fi plină lumea de oameni ca domnul Chifor!”, “Omul acesta este un miracol!”, “Ce suflet nobil, acest domn Chifor!”, “Cuvintele sale m-au smuls din depresie!”, “Sper ca şi copiii mei să fie asemeni domnului Chifor! “…acestea sunt puţine din vorbele auzite în sală, în aşteptarea minunatului domn Chifor.

În sfârşit, pe scenă se arătă mult aşteptatul domn Chifor, ce-şi scaldă chiar acum egoul în ropotele de apluaze.

-Bine v-am găsit, dragi tovarăşi! Lăsaţi-mă să vă întreb ceva simplu: aţi zâmbit azi? Aţi lăsat voi, oameni dragi, lucrurile mărunte să vă strecoare un zâmbet pe faţă?! Spuneţi-mi!

Unii oameni păreau remuşcaţi că au uitat să zâmbească, încălcând legea lui Chifor, iar alţii îşi îndreptau spatele, mândri că au reuşit să îşi îndeplinească datoria…toţi îl priveau fascinaţi, însă doar un individ zâmbea, amuzat de falsitatea sa… un tip cu un ditamai cercel argintiu în urechea stângă.

 E amuzant cum nimicurile sunt necesităţile noastre cele mai de preţ, urmă Chifor încercând să pară convingător, cum nimicul ne înconjoară sufletele şi le îngrămădeşte la colţ într-o cameră de sticlă nepătrunsă de…nimic. Dregem, trecem, scobim, sorbim, înfingem, alterăm pentru nimic.Suntem nişte procedee de oameni cu idei preconcepute  predictibile, tindem să credem că nimic nu ne stă în cale, şi totuşi nimicul ne distruge. Nimicul se prelinge pe sânii tăi sclipitori sub formă de sudoare uşor amară nimicind in calea-i pielea fremătândă odată cu  fiorii şi dispreţul, infinitul şi morbidul…sau sensul. Ne păstrăm inima într-o pungă de plastic şi-o dresăm asemeni unui câine, apoi o integrăm în societate, numele eufemistic dat termenului „cătuşe”. Căutăm scuze şi pretexte, dezlegăm orgoliul şi-l îmblânzim hrănindu-l cu slăbiciuni. Eu nu mă hrănesc cu slăbiciunile voastre! NU! Sunt un bufon! Sunt un bufon şi devorez fericire, mă încarc din zâmbetele voastre pârguite. Mi-e foame, daţi-mi să mănânc ! Vreau fericire la desert! N-auziţi?!  Sentimentalilor, nu auziţi? Vă înstristaţi pentru NIMIC. Le complicaţi, le suciţi şi le răsuciţi, lăsaţi haos în urma voastră şi îl extindeţi în viitor. Neexprimarea îşi face loc cu coatele, vă îmbrânceşte iar voi staţi acolo nemişcaţi, inapţi să luptaţi! Servilişti consacraţi fiascoului, nu mă lăsaţi să mor de foame, vă rog!

Publicul parcă era în transă. Fiecare chip în parte era captivat de cuvântarea acestui domn, chit că nu înţelegea jumătate din ce spunea.

-Ca o închiere, dragii mei tovarăşi, după ce vă fericiţi pe voi înşivă, nu uitaţi să anihilaţi tristeţea celor din jur, fie ei negri sau albi, creştini sau atei! Orice fiinţă merită să cunoască fericirea, iar noi o putem dărui, fiecare în parte! Ce e mai frumos decât să faci pe cineva fericit? Vă mulţumesc pentru atenţie!

Coborî de pe scenă. Femeile îşi ştergeau lacrimile, iar bărbaţii îl priveau înseninaţi…ce om minunat şi înţelept acest domn Chifor!

-Ce mai discurs, fraaa! Ţi-am zis că îi faci să plângă! zise tipul înalt cu cercel râzând isteric.

-Mai lasă-mă, hai să ne cărăm înainte să vină ăştia să-mi ceară sfaturi de viaţă. De parcă nu ar fi de ajuns ce le-am bolborosit pe scenă.

-Fra, să mor io dacă am înţeles ceva, dar a dat fain pe cameră!

Chifor îl privi indiferent. Ieşi în parcarea din spate şi-şi aprinse o ţigară. Inspiră adânc. Afară miros de brad îmbinat cu ipocrizie. Între timp oamenii încercau disperaţi să-l găsească, să-şi hrănească sufletele muribunde cu înţelepciunea lui fără hotare. Realizând că e de negăsit, publicul se resemnează şi se întoarce acasă, unde avea să răspândească timp de o săptămână chibzuiala absorbită azi.

-Chiforeeeee, unde naiba eşti?strigă prietenaşul cu cercel al lui Chifor.

Aaaa, uite-l! Domnul Chifor este chiar în faţa lui, la vreo 50 de metri,  luând un ţigănaş de urechi că a îndrăznit să-i ceară bani de o pâine.

happy wheels

Distribuie și ajută-ne să ajungem la cât mai mulți tineri!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *