FC Bihor Oradea – Olimpia Satu Mare 0-1, în etapa a XIX-a a Ligii a 2-a

FC Olimpia Satu Mare s-a impus miercuri, 26 martie, în faţa echipei FC Bihor Oradea cu scorul de 1-0, în deplasare pe Stadionul “Iuliu Bodola”, menţinându-se astfel pe locul al şaselea în clasament cu 28 de puncte, ultimul care duce în play-off la finalul sezonului regulat. Unica reuşită a partidei a fost semnată de Marius Bălău în minutul 62 printr-un şut la semi-înălţime din 5 metri, după o centrare ideală a lui Dan Gavrilescu.

Un „derby local” al vestului, meciul dintre Bihor si Olimpia Satu Mare se anunţa ca fiind unul de mare importanţă pentru ambele echipe, diferenţa dintre cele două formaţii fiind de numai patru puncte înaintea disputării partidei. În tur, Olimpia s-a impus cu 2-0 pe propriul teren, iar, pentru a se menţine pe o poziţie de play-off, nu existau alte alternative în afara victoriei.

Olimpia venea cu orgoliul rănit după prima înfrângere de pe teren propriu în faţa unei contracandidate la play-off, FC Olt Slatina, cu scorul de 0-1, dar antrenorul grupării sătmărene, Tiberiu Csik, era încrezător că poate obţine toate punctele puse în joc:  Nu înghiţim prea bine gustul înfrângerilor şi sper ca băieţii să confirme că rezultatul cu FC Olt a fost o greşeală.”

Încă din debutul partidei, Olimpia Satu Mare s-a aşezat pe poziţii avansate, căutând permanent să pună presiune pe fundaşii celor de la Bihor. În minutul 19, galeria Olimpiei s-a bucurat pentru câteva secunde, când, în urma unui contra-atac, echipa sătmăreană deschidea scorul. Tuşierul, însă, atent în momentul desfăşurării fazei, a ridicat pe bună dreptate fanionul de la margine pe motiv de offside. Acesta avea să fie, totuşi, un semn că atacurile echipei lui Csik începeau să dea roade.

Eliminarea lui Andrei Haş, decisivă în stabilirea rezultatului final

FC Bihor părea a fi o echipă debusolată, iar Olimpia dădea dovadă de o dăruire exemplară. În minutul 35, situaţia pentru orădeni a devenit mult mai complicată, deoarece Andrei Haş încasează cel de-al doilea avertisment într-un interval de doar 15 minute şi este trimis mai devreme la cabine. La pauză, scorul era 0-0, dar sătmărenii cu siguranţă nu erau mulţumiţi de acest rezultat.

După câteva şuturi pe poarta lui Smaranda în primele 15 minute ale reprizei secunde, inevitabilul s-a produs. Olimpia a beneficiat în minutul 62 de o lovitură liberă de pe partea dreaptă, iar Gavrilescu îşi lua avânt pentru executarea acesteia. Centrarea l-a găsit liber în interiorul careului mic pe fundaşul Marius Bălău care, cu un şut pe centrul porţii la semi-înălţime din 5 metri, îndeplineşte o simplă formalitate şi deschide scorul pentru formaţia sătmăreană. Fanii Olimpiei care au făcut deplasarea la Oradea erau în extaz, cântând nestingheriţi “hai Olimpia”.

Deşi orădenii au încercat pe final să dea lovitura, aceştia au fost nevoiţi să se recunoască învinşi, Olimpia reuşind să îşi conserve avantajul minim obţinut şi să obţină 3 puncte vitale pentru accederea în play-off. Lăsând la o parte scorul de pe tabelă, evoluţia convingătoare a Olimpiei este una dătătoare de speranţe pentru partidele care urmează, statistica fiind una halucinantă, cu nu mai puţin de 10 şuturi pe spaţiul porţii adverse.

Ultimele 3 meciuri din sezonul regulat vor fi însă de foc pentru echipa lui Csik, aceştia urmând să joace chiar în acest weekend, sămbătă, pe teren propriu cu Râmnicu Vâlcea (ocupanta poziţiei secunde), apoi în deplasare cu Mioveni (locul 8, la 2 puncte de Olimpia), sezonul regulat încheindu-l tot în faţa propriilor suporteri în faţa Gloriei Bistriţa (locul 5, la egalitate de puncte cu echipa sătmăreană).

Cele două echipe au abordat această partidă cu următorii jucători de câmp:

FC Bihor: Smaranda – Mihuţ, Mintaş (Letan 80’), Lazăr (cpt.), Ad. Achim – C. Străuţ, Haş – M. Popa, Ianc (Florin Pop 46’) , Sorian (Bic 63’) – R. Lukacs.

Olimpia Satu Mare: Anca-Trip – Mureşan, C. Ene (46′ Bujor), Bălău, C. Iuhas (cpt.) – Gavrilescu, R. Villand, Micaş, D. Muntean – Feier (Boştină 81’) , Lemac (Faur 77’).

happy wheels

Distribuie și ajută-ne să ajungem la cât mai mulți tineri!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *