Literatura ca punct de plecare

Ioana Urda a ajuns studentã la Litere în Cluj, din întâmplare. Mereu a atras-o mai mult estul decât vestul, iar în urmãtorii zece ani își dorește sã ajungã în Rusia. L-a descoperit pe Goethe în anul 2009 și de atunci a rãmas îndrãgostitã de binecunoscutul și ilustrul scriitor german, Johann Wolfgang Goethe.

Maramureșeancã în suflet, sãtmãreancă din naștere, a terminat la liceul ” Johann Ettinger”, din Satu Mare, iar acum își continuã studiile germanistice la Facultatea de Litere din Cluj, studiind de asemenea și limba rusã.

Ioana Urda adorã sã citeascã, dar este de pãrere cã pe cât de frumos e sã știi din toate, lucrurile trebuie luate treptat pentru a putea înțelege ceea ce autorul dorește sã transmitã. „Ți se da sã citești ceva, apoi altul îți dã sã citești altceva, iar la final realizezi cã nu știi nici cinci la sutã din cât credeai cã știi. Și îmi place să știu”, ne spune Ioana Urda cu un zâmbet tăios. „Apoi intervine lingvistica care mã face sã sã întreb dacã e doar în capul meu sau chiar se întâmpla ceea ce cred cã se întâmpla. Astfel îmi dau seama cât de relativ e, de fapt, totul”, mãrturisește îngândurată.

Când vine vorba de autori, Ioana Urda își formeazã pãrerea în primul rând dupã caracter, și abia apoi dupã operele propriu-zise. Tudor Arghezi e exemplul concret pe care nu-l suferã, deși au marcat-o câteva opere de-ale lui. Pe lista cu autorii preferați a studentei se numãrã Mircea Eliade, pentru subiectele oculte și religioase tratate. Acesta este urmat îndeaproape de Nichita Stãnescu pe care îl citea în liceu, regãsindu-se în operele lui.

Vorbește despre Johann Wolfgang Goethe ca și cum ar fi iubitul ei. L-a descoperit pe când era doar în clasa a IX-a, iar de atunci și pânã în prezent nu s-a prea despãrțit de versurile marelui poet german. ”Am mers cu o gașcã de prieteni în 2009 la Sibiu pentru a vedea piesa lui Purcãrete. Am rãmas fascinatã. Nu țin minte sã fi respirat pe parcursul piesei”, a spus studenta, retrăind momentul.

Cu nostalgie Ioana Urda își amintește și ne povestește cum în clasa a doisprezecea obișnuia sã piardã vremea prin cafenele, citind Camus și învãțând pentru bacalaureat. Vorbește cu drag despre colegii din ultimii doi ani de liceu, dorindu-și sã fie din nou cu ei, doar cã în afara liceului. „Era ceva acolo. Te puteai simți ca acasã. Îmi plac oamenii cu care mã înțeleg acum, chiar îmi plac, dar nu va fi niciodatã la fel”.
Studenta ne povestește cã deși în momentul de fațã este fericitã, iubește locul unde se aflã și oamenii din jurul ei dar și despre Facultatea de Litere, din Cluj, ca fiind una dintre facultãțile de pe to-study-list-ul pe care îl au cu toții în liceu, unde s-a întâmplat sã ajungă mai repede. „Nu am vrut sã studiez literele de la început, mã gândeam cã o voi face odatã, dar nu am crezut cã atât de repede. Aveam alte gânduri și alte planuri la fel cum fiecare licean în parte probabil le are pe la sfârșitul clasei a XII-a, moment când și o etapã importantã din viață ia sfârșit”, mãrturisește Ioana Urda.

Recent l-a descoperit pe Paul Celan care a afectat-o profund. „Mã intereseazã cultura evreilor și ce s-a întâmplat cu ei, iar felul artistic în care Paul Celan a scris despre aceștia și despre evenimentele din Al Doilea Rãzboi Mondial m-a fascinat”, povestește cu ardoare Ioana Urda.

Nu știe ce va face sau unde va fi peste zece ani, însa de douã lucruri este sigurã. Lectura va fi tot timpul o parte foarte importantã din viața ei, iar anii de studenție odatã terminați vor fi regretați amarnic. “Nu știu ce am sã fac peste trei ani, așa cã ce va fi peste 10 ani nu am de unde sã știu. Am iubit tot timpul mai mult estul decât vestul așa că ar fi frumos dacã aș putea ajunge în Rusia. Doar de douã lucruri pot fi sigurã, literatura va rãmâne o parte importantã din viața mea mereu și la fel ca dupã anii de liceu, îmi va pãrea foarte rãu și dupã anii de studenție”, povestește în final Ioana Urda.

happy wheels

Distribuie și ajută-ne să ajungem la cât mai mulți tineri!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *