Interviu Marc Paul

Marc Paul este președintele Consiliului Județean al Elevilor (CJE) Satu Mare. În clasa a VII -a s-a implicat pentru prima dată în consiliul junior al elevilor, iar de atunci ambițiile, motivația și implicarea în lupta pentru drepturile elevilor, din județul Satu Mare, nu s-au diminuat ci dimpotrivă s-au amplificat, dovadă fiind statutul pe care îl are în momentul de fată. Îmbină cu succes atât școala cât și activitațile extrașcolare ajungând la concluzia că doar așa va putea avea o viziune deschisă asupra lucrurilor noi și inovative.

Consiliul Județean ale Elevilor este o structură consultativă a Ministerului Educației și Cercetării și reprezintă cadrul în care elevii pot să-și exprime părerile și să își realizeze proiectele proprii. Acesta funcționează, în general, după modelul consiliilor județene.

Acesta formă de organizare se adresează în primul rând elevilor între 12 și 18 ani, aceștia având posibilitatea de a-și exprimă nemijlocit părerile și aspirațiile, de a-și formula și pune în aplicare propriile proiecte, care să răspundă nevoilor lor proprii.

Marc Paul este de părere că CJE este un loc unde s-a simțit bine, unde și-a făcut prieteni și a reușit cu adevărat să fie un reprezentant al elevilor. Speră din suflet că pe viitor tot ceea ce membrii CJE au făcut și ce vor mai face să nu fie lăsat de izbeliște și că va fi continuat și de generațiile următoare.

Fiind elev în clasa a XI -a la Colegiul Național Mihai Eminescu , profil științe sociale , Marc are toată susținerea colegilor lui care, la rândul lor, sunt implicați în activitățile pe care CJE le desfășoară, dar și alte acțiuni de voluntariat precum : SNAC , Crucea Roșie , Act4U și SamStudia.

Atât pe plan școlar cât și pe plan extrașcolar, președintele CJE Satu Mare, încearcă să facă tot posibilul ca munca pe care o depune pentru binele elevilor din județul nostru să nu îi afecteze școala. Este conștient că fără cunoștințele pe care le absoarbe în clasă nu va putea trece examenul maturității și nu va putea excela în viitor. „Daca mă voi baza doar pe consiliu sau doar pe cursurile de la școală nu cred că voi avea o viziune deschisă asupra lucrurilor noi și inovative , așa că încerc să le imbin “, este de părere Marc Paul.

Ce reprezintă consiliul județean al elevilor pentru tine ?

Consiliul Județean al elevilor este un loc în care pot să îmi exprim liber părerea , unde întâlnesc tineri care își doresc cu adevărat să schimbe în bine viața colegilor lor deoarece, în esență consiliul elevilor este vocea prietenilor și colegilor noștrii. Invit toți elevii cu inițiativă și cu idei să se înscrie în CJE pentru că doar împreună vom reuși să realizăm și să schimbăm ceea ce ne propunem.

 Cum își desfășoară activitatea consiliile elevilor din județ?

Depinde de la caz la caz. Acestea sunt împărțite în 2 categorii : cele care reușesc să se descurce singure și cele în care profesorul le spune ce e de făcut. În acest sens, dorim ca împreună cu Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Satu Mare să ajungem în acele consilii școlare neperformante pentru a le arata ceea ce înseamnă a fi reprezentantul elevilor la nivel școlar.

1779265_737300359613567_1170155644_n

Știu că de curând ai participat la cel mai important eveniment al Consiliului Național al Elevilor și anume Adunarea Generală de la Brașov. Cum te-a influențat întâlnirea cu ceilalți reprezentanți din țară?

Adunarea a fost o experiență rară deși participasem și la Adunarea generală de la Galați, din 2013, dar nu în calitate de președinte al consiliului. De pe urma acesteia am reușit să văd mult mai clar direcțiile în care trebuie să se îndrepte viziunea consiliului elevilor și anume creșterea nivelului de reprezentare a elevilor în fața factorilor ce influențează viață școlară.

Faci parte și din consiliul școlar al elevilor din Colegiul Național Mihai Eminescu. Cum evoluează lucurile aici?

Până acum câțiva ani putea să fie o structură foarte bine dezvoltată, însă din lipsa dorinței de implicare nu s-a făcut nimic. Acum,  încetul cu încetul această structură a prins viață încercând de la activitate la activitate să devină tot mai bună .

 Ce proiecte de viitor are Consiliul Județean al Elevilor ?

În momentul de față avem trei proiecte pe care ne vom strădui foarte mult să le ducem la bun sfârșit.

Primul este un proiect regional care constă în formarea de echipe din cadrul consiliului județean al elevilor care să meargă în fiecare școală , să prezinte și să arate că pentru ei există cineva care îi reprezintă și se numește “C. E.?” (consiliul elevilor ). Acesta a început în ianuarie si se termină pe data de 9 mai.

Al doilea proiect constă în organizarea unei gale a consiliului elevilor și are ca scop promovarea  consiliului , a modelelor de bune practici și de stimulare a implicării active la nivel județean. Evenimentul se numește ” Gala Multiculturalității sătmărene” și va avea loc în 27 martie.

Al treilea proiect și cel mai important ,după părerea mea, este unul de reprezentare care constă în adaptarea statutului elevilor la nivel județean și întocmirea unui document care să fie recunoscut de către toate instituțiile școlare , care să conțină drepturile și obligațiile elevilor.  Acest proiect începe în data de 25 februarie și sperăm ca in maximum 2 luni sa fie aprobat în școli.

 

 

1660457_830901550259441_695493434_n

happy wheels

Distribuie și ajută-ne să ajungem la cât mai mulți tineri!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *